Viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Home / Viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel

 

2

 

În luna iunie, în ziua a douăzeci şi noua se face pomenirea Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

Sfântul Petru era iudeu de neam, născut în Betsaida Galileii, fiul lui Iona și frate cu Andrei, „cel dintâi chemat”. Avea ocupația de pescar și era căsătorit. După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină „pescar de oameni” (Luca 5, 8-11). Făcuse ucenicia la Sfântul Ioan Botezătorul. Numele său iudeu era Simon, dar Mântuitorul Iisus Hristos îi dă și numele simbolic de Petru sau „Chifa” (piatră).

Ales între cei doisprezece apostoli, urmează pe Iisus îndeaproape, mărturisind în numele tuturor apostolilor, în Cezareeea lui Filip, că El este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Mântuitorul îi răspunde: „Tu ești Petru și pe această piatră (a credinței voastre mărturisite) voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 16-18). Petru participă la Schimbarea la Față (Matei 17, 1-5; II Petru 1, 16). Este entuziast, dar se leapădă de Iisus, când El e prins; la cântatul cocoșilor se căiește și plânge cu amar (Matei 26, 75).

După Învierea Sa, Domnul îl restabilește în apostolat (Ioan 21, 15-17). Ceilalți îi dau întâietatea de vârstă. După înălțarea Domnului, potrivit poruncii Lui, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia (Faptele Apostolilor 1, 23-26) în locul lui Iuda, vânzătorul. În ziua Cincizecimii, când sunt botezați toți cu Duhul Sfânt și cu foc, la cuvântul înflăcărat al Sfântului Petru și al celorlalți apostoli (Faptele Apostolilor 2, 37) se botează 3000 de suflete, care fac începutul efectiv al Bisericii (Faptele Apostolilor 2, 1-47); a doua zi se botează alte 2000 (Faptele Apostolilor 4, 4), adăugându-se mereu Bisericii cei care se mântuiau (Faptele Apostolilor 2, 47; 5, 14; 6, 7, 11, 21).

Sfântul Apostol Petru rostește opt cuvântări (păstrate în Faptele Apostolilor) și face diferite minuni, chiar și prin umbra lui; botează pe sutașul păgân Corneliu, cu casa lui. Este prezent la Sinodul Apostolic (anii 49-50) unde vorbește, arătând universalitatea mântuirii (Faptele Apostolilor 15, 7, 11). A propovăduit în Ierusalim, în Iudeea și în Samaria; apoi în Asia Mică până la Babilon și, în ultima parte a vieții, la Roma. Aici a fost martirizat, fiind răstignit pe cruce, în 29 iunie 67, odată cu Sfântul Apostol Pavel.

De la Sfântul Apostol Petru s-au păstrat două epistole care-i poartă numele: I și II Petru. Epistola întâi este scrisă din Babilon (anii 63-64), iar epistola a doua, din Roma (în anul 67).

Sfântul Pavel, apostolul neamurilor, se numea și Saul. Era din Tarsul Ciliciei, evreu din seminția lui Beniamin și fariseu. Făcuse ucenicia la marele învățat Gamaliel, fiind zelos păzitor al Legii și al datinilor strămoșești. Participă la uciderea arhidiaconului Ștefan, păzind hainele ucigașilor lui și auzindu-i rugăciunea: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele Apostolilor 7, 58-60). Devine aprig prigonitor al Bisericii. Pe drumul Damascului, arătându-i-se în lumină orbitoare, Hristos îl mustră: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”, spunându-i, totodată, că l-a ales să-I fie apostol al neamurilor (Faptele Apostolilor 26, 14-18; Romani 11, 13; Galateni 2, 8). Se convertește și este botezat de Anania, episcopul Damascului, în anii 34-35 (Faptele Apostolilor 9, 26).

După Botez se retrage trei ani în Arabia, pentru meditație, apoi merge la Ierusalim, unde prin Barnaba ia contact cu apostolii, mai întâi cu Petru, apoi cu Iacov, episcopul. În anul 43, Barnaba îl aduce din Tars în Antiohia Siriei, unde au propovăduit împreună un an întreg. Aici ucenicii s-au numit pentru prima dată „creștini” (Faptele Apostolilor 11, 25-26). De atunci, Antiohia devine centrul activității lui, de unde pornește în cele trei mari călătorii misionare.

Prima călătorie (45-49) o face mergând prin Seleucia (Faptele Apostolilor 13, 4-6, 13-14), Salamina, Pafos și Listra, însoțit de Barnaba și hirotonind preoți prin cetăți (Faptele Apostolilor 14, 23). La înapoiere participă la Sinodul Apostolic din Ierusalim (anii 49-50), unde se hotărăște neobligativitatea tăierii-împrejur pentru păgânii care se încreștinau (Faptele Apostolilor 15, 1-36). De aici se duc în Antiohia, purtând cu ei scrisoarea cu hotârârea Sinodului.

A doua călătorie misionară a făcut-o în anii 50-52 (Faptele Apostolilor 16-18, 20). Pavel, însoțit de Sila, trece prin Siria, Cilicia, Listra, Derbe, Iconiu, Laodiceea, Milet, Colose, Ierapole, Frigia, Galatia, Troa, Macedonia, Filipi, Tesalonic, Bereea, Atena și se oprește la Corint, unde stă un an și șase luni. Înapoi, trece prin Efes la Cezareea și Ierusalim. În timpul acestei călătorii, Pavel scrie primele sale epistole: I și II Tesaloniceni (anii 51-52), din Corint, la distanță de câteva luni una de alta.

A treia călătorie o face în anii 53-58 (Faptele Apostolilor 18, 23; 19, 21). Plecând tot din Antiohia, merge la Tars, vizitează Derbe, Listra, Iconiu, Antiohia Pisidiei, Galatia și Efesul, unde propovăduiește doi ani și jumătate în sinagogă și în școala lui Tiranus (Faptele Apostolilor 19, 8-10). Din Efes scrie Epistola către Galateni (în anul 54) și Epistola întâi către Corinteni (în anul 56). După o scurtă și grea captivitate în Efes, trece în Macedonia, Corint și Filipi, întorcându-se prin Milet și Cezareea, la Ierusalim (Faptele Apostolilor 20). Din Macedonia scria a doua Epistolă către Corinteni (în anul 57), iar din Corint scrie Epistola către Romani (în anul 58).

Urmează captivitatea de doi ani în Cezareea (anii 59-61) și Roma, în anii 61-63 (Faptele Apostolilor 23, 27-28, 30). În prima captivitate romană – unde era liber să propovăduiască Evanghelia lui Hristos și să ia contact cu prietenii de credință – are lângă el pe Luca, Timotei, Tihic, Aristarh, Marcu, Iustus, Epafras și Dimas (Filipeni 1, 1; 2, 19; Coloseni 1, 1; 4, 7-17). Dintre colaboratorii lui, pe lângă cei amintiți în Epistola către Romani (16, 3-5), erau: Tit, Erast, Gaius etc. (Romani 16, 21-29). Sfântul Apostol Pavel scrie din Roma cele patru epistole „ale captivității” – Efeseni, Filipeni, Coloseni și Filimon (anii 62-63) – și le trimite prin unii din acești colaboratori.

Eliberat din captivitate în anul 63, merge în Spania, de unde, întorcându-se degrabă, scrie din Italia, sau chiar din Roma, Epistola către Evrei (anii 63-64). De aici pleacă la Efes; așază pe Timotei episcop al Efesului, trece prin Milet și se întoarce în Macedonia. Aici scrie Epistola I către Timotei (în anul 64). În Filipi întâlnește pe Tit, venind din Corint, cu care merge la Corint și apoi în Creta. După o scurtă activitate îl așază ca episcop al Cretei pe Tit. După câteva luni se întoarce prin Corint în Macedonia, la Filipi. După puțin timp îi scrie lui Tit o epistolă, în același an (65), din Ahaia (Corint) sau din Macedonia.

În anul următor, Sfântul Apostol Pavel este prins și dus la Roma în a doua captivitate (anii 67-67), de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a II-a către Timotei (în anul 66). În ziua de 29 iunie 67 este martirizat (decapitat) pe muntele Vatican, deodată cu Sfântul Apostol Petru.

Cele 14 epistole pauline răspund problemelor care priveau Bisericile și persoanele cărora le sunt adresate, urmărind apărarea și întărirea dreptei credințe.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 

După pr. dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.